Thursday, September 25, 2014


Bună tuturor!


Revin azi cu un nou review pe blog, de data aceasta al unui produs românesc - poate v-ați întrebat dacă nu cumva am uitat limba română după atâtea articole scrise în limba engleză.

În cele ce urmează veți putea citi despre Șamponul antimătreață cu ichtiol din gama Gerovital Plant,  Farmec. Dacă vă aduceți aminte postarea cu cădița, ediția cu numărul 3, v-am povestit că, odată cu schimbarea climatului de la unul temperat continental la unul tropical umed, părul meu a trebuit să facă față unor noi provocări (pentru cei care nu știu, locuiesc de 1 an și ceva în Miami, Florida). Una dintre cele mai neplăcute provocări a fost apariția mătreții la câteva luni bune după sosirea mea în State, când, am observat că apa dură din zona în care locuiesc m-a cadorisit cu niscaiva ”fulgi de nea” (niscaiva, puțin spus, fie vorba între noi). Șamponul pe care îl foloseam la acea dată nu mi-a fost de prea mult ajutor, așa că am luat la rând magazinele în căutarea aliatului perfect în lupta cu mătreața, fără prea mult succes însă.



review, sampon, Farmec


Aliatul meu aveam să-l găsesc câteva luni mai târziu - o surpriză foarte plăcută - un produs românesc Șamponul antimătreață cu ichtiol din gama Gerovital Plant de la Farmec pe care mama mi l-a trimis spre testare. Nu sunt o persoană care să aibă probleme cu mătreața, dar, din cauza apei dure, mereu m-am confruntat cu această problemă, fie că mă aflam în România, sau călătoream în Europa. Acum i-a venit rândul apei americane să-și facă de cap cu părul meu. La recomandările mamei, care, la rândul ei folosise acest șampon și fusese extrem de mulțumită de produs, am început să-l folosesc și eu.

Șamponul antimătreață cu ichtiol, Gerovital Plant de la Farmec se găsește disponibil sub forma unui flacon din plastic de 125 ml sau 150 ml, având un termen de valabilitate de 12 luni



review, sampon, Farmec
  

Ingrediente:
Aqua (Water), Sodium Laureth Sulfate, Cocamidopropyl Betaine, Glycol Distearate, Cocamide MEA, Benzoic Acid, Sodium Chloride, Polyquaternium-7, Piroctone Olamine, Ichthammol, Quarternium-22, Panthenol, Lauryl Pyrrolidone, Benzyl Salicylate, Hexyl Cinnamal, Alpha-Isomethyl Ionone, Parfum (Perfume), Citric Acid, Methylchloroisothiazolinone, Methylisothiazolinone.

Descrierea oficială a acestui produs:

”Datorită combinaţiei inovative de principii active acţionează delicat, dar eficient asupra pielii capului, reglează nivelul seboreic, calmează iritaţiile, inflamaţiile şi elimină mătreaţa. Șamponul combină în mod original principii active atent selecționate pentru combaterea mătreții:- Octopiroxul prezintă o deosebită acțiune antifungică având un rol esențial în combaterea mătreții;- Ichtiolul are proprietăți inflamatoarea și antiseptice, fiind deosebit de util în infecții ale pielii sau alte inflamații ale foliculului pilos. Această combinație de principii recomandă șamponul chiar și pentru ameliorarea manifestărilor neplăcute ce apar în dermatita seboreică sau psoriasis.”(Farmec)

Ambalajul acestui șampon mi se pare practic și ușor de folosit, chiar și de luat în călătorii.  
Varianta de 125 de ml dispune de un capac care se defiletează cu ușurință, iar pe gâtul sticlei se găsește un alt capac prevăzut cu un mic orificiu ce permite o dozare optimă a cantității de produs dorită, în timp ce varianta de 150 de ml dispune de un capac care se deschide cu ușurință, prevăzut, la fel, cu un mic orificiu pentru dozarea optimă a produsului.


review, sampon, Farmec


Mi-am făcut ceva griji în privința mirosului acestui produs. Mirosul este unul suportabil, nu vă mint, veți simți un miros de petrol, doar ichtiolul este, conform DEX-ului ”Ihtiosulfonat de amoniu, care se obține prin distilarea uscată a șisturilor bituminoase sau a rocilor ce conțin fosile de pești marini. Este utilizat în dermatologie pentru acțiunea sa antiseptică, antiinflamatorie și cheratoplastică”, dar vă veți obișnui pe parcurs. Dacă eu, care sunt o persoană foarte pretențioasă la mirosuri am ajuns să mă obișnuiesc cu el, cu siguranță și voi o veți face.

Textura șamponului este una fluidă, de culoare cafeniu perlată (nu se distinge foarte bine în poze, deoarece am turnat în palmă o cantitate mică de produs).


review, sampon, Farmec


Cum a funcționat în cazul meu Șamponul antimătreață cu ichtiol din gama Gerovital Plant de la Farmec?


De îndată ce am primit acest șampon, l-am și încadrat în rutina mea de îngrijire a părului. Astfel, îmi turnam în căușul palmei cantitatea dorită de șampon, după care șamponam și masam pielea capului. Mama îmi spusese că acest șampon nu prea face multă spumă, să nu mă sperii însă de acest aspect și să masez ușor pielea capului pentru ca acesta să-și facă efectul (știți acea senzație de a masa ”în gol” un produs care nu face spumă pe pielea capului). Nu pot să-i dau mamei dreptate în totalitate, căci șamponul amestecat cu apă a făcut o spumă ok. Am masat pielea capului după care am clătit cu apă. Nu am folosit acest produs pe lungimea părului (decât o singură dată, din greșeală).  După clătirea cu apă a produsului, am continuat cu rutina mea obișnuită, am folosit șamponul și balsamul pe care le utilizam la momentul respectiv (Elseve Arginine Resist X3 de la  L'Oréal Paris, toate cele 3 produse au făcut casă bună împreună), după care uscam sau coafam părul.

Ce mi-a plăcut la acest șampon este că am văzut rezultate încă de la prima utilizare, ceea ce nu pot spune despre alte produse folosite. Acest lucru m-a determinat să am încredere în acest produs și să-l folosesc în continuare. Încet, încet mătreața s-a diminuat și sunt foarte mulțumită să spun că la ora actuală nu mai am probleme. Desigur, sunt un organism viu și câteva firicele de mătreață mai apar foarte rar ici și colo, dar nimic notabil. Eu am început cu o sticluță de 125 ml care m-a ținut 4 luni și ceva, cu 1-2 folosiri pe săptămână. 

Am întrebat-o pe mama cât costă acest produs, ea mi-a spus că pentru sticluța de 125 ml a plătit 14 lei, iar pentru cea de 150 ml a plătit 17.50 lei. Ea a găsit acest șampon tratament în farmacii. Eu am văzut acest produs disponibil și în magazinul on-line al brandului. 
 
Șamponul antimătreață cu ichtiol din gama Gerovital Plant de la Farmec a ajuns să fie de nelipsit din rutina mea de îngrijire a părului, de la 2 sticluțe, am ajuns acum să am 6.


Câteva mici sfaturi de folosire a acestui produs:
- folosiți acest șampon cu precădere pe pielea capului, fără a șampona și pe lungimea părului - am șamponat o dată, din greșeală pe lungimea părului și nu mi-a plăcut efectul, părul mi-a rămas încărcat și uscat;
- folosiți produsul în combinație cu șamponul vostru preferat, astfel veți elimina acel miros de petrol, care poate fi deranjant;
- luați în considerare faptul că acest produs este un șampon-tratament, iar un tratament înseamnă, cel puțin pentru mine, utilizare de durată, pentru a obține efectul scontat. Chiar dacă veți vedea rezultate încă de la prima utilizare, dacă trăiți într-un mediu cu apă dură, mătreața va reveni, sau dacă aveți probleme de natură dermatologică, folosiți-l cu regularitate.

Nu am uitat nici de PUNCTELE FORTE și PUNCTELE SLABE ale produsului:

PUNCTE FORTE:
  • ambalaj practic și ușor de folosit 
  • produs spornic și eficient
  • raport excelent calitate-preț
  • face ceea ce promite

PUNCTE SLABE:
  • mirosul

Șamponul antimătreață cu ichtiol din gama Gerovital Plant de la Farmec este un produs pe care vi-l recomand cu căldură, dacă și voi întâmpinați astfel de probleme. Eu l-aș recumpăra cu siguranță (e și mai bine să-l primești). 


Sunt curioasă dacă și voi ați folosit acest șampon. Oare împărtășim aceleași opinii?



A voastră,
Rally

Thursday, September 18, 2014


Hello everybody!


Even though in some parts of the world the fall season has arrived and you definitely enjoy seeing those rusty leaves, wearing comfy sweaters or cool boots, there is one thing that you should not forget about - SPF. I know what you are thinking right now: ”Why should I wear a SPF product when the sun is barely there?” My recommendation would be to NEVER stop using SPF, no matter that it's spring, summer, autumn or winter. If you want to have a nice, healthy skin, use SPF, because the sun damages your skin every single day from the moment you were born and this is the skin you were given with for the rest of your life, so take good care of it. It is useless to buy expensive makeup products and put them on your face, if your base was built wrong. It is like you want to put windows to your new house, but the walls are so thin, that cannot support all that heavy hardware and eventually everything will fall apart.

Did you know that ”skin cancer is the most common form of cancer in the United States and that one in five Americans will develop skin cancer in the course of a lifetime? Melanoma accounts for six percent of cancer cases in 15-19 years old teens. Melanoma is the most common form of cancer for young adults 25-29 years old and the second most common form of cancer for young people 15-29 years old. Also, one person dies of melanoma every hour (every 57 minutes).”



SPF, face and body care

I must confess, I wasn't a person who used SPF daily and I regret the fact that I did not inform myself properly regarding this importat aspect. As I discovered the beauty blogs a while back, I start researching about the ingredients found in cosmetics, I learned about the importance of the daily usage of SPF, I started giving much more attention to my skin care routine. I am so grateful for all these learned things, because they truly can make a difference in your life.

Today I am going to show you 5 SPF cosmetics that are good for the next seasons too, not just for summer. I repeat it again: no matter that you live in a tropical climate or a cold or temperate climate, USE SPF DAILY. Wheather you are going to pick up your favorite pizza, do groceries, plan a vacation on a tropical island, or skiing on a mountain, use SPF!


SPF, face and body care


To justify my choices shown above, I must tell you that my skin is very fair, sensitive, I have freckles and moles and I live in a tropical climate with sun exposure pretty much year round, so a higher SPF product helps protecting my skin better.
I have chosen two spray type body care with SPF products, two cream type body care with SPF products and a product for face.

From L-R: 
  • The ”Invisible mist” Photoderm Bronz with SPF 50 from Bioderma - is my absolute favorite. It's very easy and convenient to apply. Its light, non greasy, non sticky, high protection formula makes it perfect for my outoors activities, besides this is a hypoallergenic, non-comedogenic, water resistant product.
  • The ”Transparent Sun Spray” with SPF 50 from Eucerin - this spray type body care product has a very nice texture that is easily absorbed into the skin. It is water resistant and has a non sticky formula. This product does contain alcohol, but my body skin tolerated it well. I like to use it in my  outdoors activities. 
  • The ”Sun Creme-Gel” Allergy Protection with 25 SPF from Eucerin - it is perfect for my daily activities, when I am not exposing my skin in the sun too much. Its creme-gel texture is easily to apply and very well absorbed into the skin. This is a specially designed product for people who suffer from sun allergies. I absolutely love it.  
  • The ”Baby Sunscreen Lotion” with 50 SPF Broad Spectrum from Equate - I know it is a product for babies, but works well on my skin too. This very affordable lotion is water resistant and hypoallergenic. I like using this product when I know I will be outside for a longer time, I do like it, but tends to be sticky from time to time.
  • The ”Mattyfying fluid” Photoderm AKN Mat with 30 SPF from Bioderma - is my go-to face cream with SPF. This cream hydrates, mattyfies, protects my sensitive combination skin. It is water resistant and parabens free. I am planning to review this face cream soon on my blog.

    These were my choices. Of course, you can lower or increase your SPF index, according to your skin needs and choose the brands that you love.

Remember to:
- pick up those products that offer you a broad spectrum protection against the sun
- buy products with ingrediensts that do not harm your skin
- apply the products in a generous amount (the size of a quarter) at least 20 minutes before sun exposure (going outside) 
- reapply after 2-3 hours if you are doing outdoor activities, you are swimming or you sweat.


Do you use SPF on a daily basis? Which SPF products are your favorites?


Yours,
Rally

recent posts