Bună tuturor!
Nu întotdeauna unui organism îi este la îndemână să se adapteze unor condiții atmosferice complet diferite de cele în care s-a format și a viețuit. Spun asta deoarece, corpului meu nu i-a fost tocmai ușoară tranziția de la un climat temperat continental, la unul tropical umed. Sunt o persoană care iubește moderația și mai puțin extremele, nu degeaba se spune că ”ce-i prea mult strică”. Cel mai mult au avut de suferit de pe urma climatului tropical umed, părul meu și pielea corpului.
Dacă la început părul meu creț a arătat cât de cât mai normal, ulterior a început să-și piardă definirea buclelor, să devină rebel și să mi se instaleze un voluuuum, de ziceai că sunt nepoata Tinei Turner. Niciun șampon din cele care făceau minuni acasă nu mai funcționa cum trebuie. Da, trăiască umiditatea! Apoi, din cauza apei dure, m-am procopsit cu o mătreață de toată frumusețea, eu care nu avusesem astfel de probleme niciodată.
Dacă nu erau de ajuns problemele cu părul meu, m-am trezit cu o piele a corpului deshidratată și uscată, căreia a trebuit să-i dau de capăt repede. Aici pot spune că am avut noroc, căci am găsit produsele necesare.
I-am povestit mamei ce probleme întâmpin și ea, cum e mama, mi-a și trimis un pachet cu fel de fel de produse, printre care și câteva pe care le veți vedea în pozele de mai jos, și asta nu pentru că aici nu aș fi găsit produse de îngrijire a părului, sau a corpului, dar tot ceea ce îmi cumpărasem a trebuit să returnez, căci s-au dovedit a fi ”apă de ploaie”.
- Sunt foarte curioasă să văd cum va acționa asupra părului meu noua gamă de la L'Oréal Paris - Arginine Resist X3 și dacă va reuși să-l ”îmblânzească”. Nu am folosit de multă vreme vreun șampon Elseve, deoarece am trecut la varianta folosită în saloanele profesionale - Kérastase, variantă care m-a ajutat foarte mult.
- În ceea ce privește mătreața, mama mi-a povestit că a trecut printr-o problemă asemănătoare cu a mea, atunci când au schimbat acasă sursa de apă, iar acest Șampon antimătreață cu ichtiol de la Gerovital Plant (Farmec) a ajutat-o enorm. M-a cadorisit și pe mine cu două sticluțe. Să vedem acum dacă voi fi la fel de încântată ca și ea în privința rezultatelor.
- Câteodată am prostul obicei de a neglija cremele de corp, vă rog nu faceți ca mine. Programul încărcat m-a determinat ca, de multe ori, după baie, să sar direct în pijamale și să lucrez la un proiect până avea să mi se usuce părul, așa că m-am trezit că am pielea deshidratată și uscată. Noroc că aveam cu mine remedii și când acestea mi s-au terminat, am vrut neapărat că încerc această loțiune cu unt de shea de la Jergens. Uitați-vă și voi cât e de mare flaconul! M-a costat mai puțin de 5 USD.
- Mama, draga de ea, mi-a făcut o mare bucurie, când, în colet am descoperit pe lângă alte produse și Laptele de corp cu bumbac și proteine din orez de la Elmiplant. A ținut minte că mi-a plăcut foarte mult atunci când îl foloseam acasă și mi-a mai trimis un flacon.
Sunt tare curioasă să aflu dacă voi ați încercat aceste produse. V-au folosit?
A voastră,
Rally
No comments :
Post a Comment