Tuesday, June 25, 2013

BIG announcement (RO & EN)

No comments :
 

Bună tuturor!


E târziu și încerc să mă adun să aștern câteva rânduri mult-așteptate pe blog. Am emoții ... nu am mai postat așa, în detaliu, cum îmi place mie de ceva vreme. Timpul zboară pe nesimțite și aș vrea să-l pot opri măcar câteva minute. Câteva minute pentru mine. Și totuși, am atâtea să vă spun! Nici nu știu cu ce să încep!

Vă tot spuneam că în ultima perioadă au intervenit schimbări în viața mea, mai precis totul s-a schimbat în ultimele luni cu 180 de grade. Atunci când ai un vis și faci tot posibilul (și imposibilul!) să ți se îndeplinească, lucrurile se așează într-un final. Eu am crezut în visul meu și nu am renunțat nicio clipă la el - acela de a-mi
desăvârși cariera cu un training peste Ocean. Așa că am dat Maramureșul meu drag, pe Florida, mai exact Miami, Statele Unite ale Americii.


BIG announcement


Așa a ajuns viața mea (inclusiv produse cosmetice și machiaje!) cuprinsă în doar două valize și transportată într-o parte de lume cu totul și cu totul diferită de cea cu care m-am obișnuit. Deși nu este pentru prima dată când mă aflu în State, Miami Florida este foarte diferită de cum știu eu America. 

În primul rând, climatul este unul mult diferit - aici e soare și cald tot timpul, deci crema de protecție solară aplicată generos e la ordinea zilei, mai precis e un climat tropical umed, acum e soare și frumos, peste cinci minute plouă cu găleata și culmea, nu se răcorește vremea ca și la noi, din contră, e foarte umed. Da, încă mă adaptez la acest climat.

În al doilea rând sunt cu șapte ore în urmă față de România, așadar când eu merg la culcare, voi vă treziți și invers. La muncă am un program încărcat, dar nu mă las până nu-i dau de capăt și fusului orar. 

În al treilea rând, fiecare dintre noi știe că orice început e foarte greu. Eu am luat totul de la zero, de la închirierea unei case, la cumpăratul celor de trebuință, la nebunia acomodării. Încă mai am lucruri de pus la punct, dar cu răbdare și perseverență sunt sigură că voi reuși, mai ales că am lângă mine cel mai important aliat.

Mă bucur așadar că am putut împărtăși cu voi noutățile din viața mea și sper să am parte în continuare de
toată susținerea voastră extraordinară! Dacă v-ar plăcea să vedeți Miami prin ochii mei sau să aflați mai multe despre nebunia americană pe care o trăiesc aici, vă rog să-mi scrieți în comentarii.

Să înceapă nebunia americană și NU UITAȚI: credeți în visele voastre și nu renunțați la ele sub nicio formă!


A voastră,
Rally!


Hello everybody!


It's late and I am trying to get myself together to write a few words for you, my dear readers, words that you are anxiously expecting. I am nervous ... I haven't posted something detailed, as I use to, in a while. Time flies by and I wish I only could stop it for just a few minutes. A few minutes for me. I have so many things to share with you! I don't know how to start!

I was telling you lately that some changes were made in my life, everything changed with 180 degrees for me in the past few months, to be more exact. When you have a dream and you are putting all your best efforts into it (beyond impossible!), things finally start to add/line up. I believed in my dream and I never let it go - my dream was to start a business management training in the States. So, I left my beautiful country and I came, guess what, in Miami, Florida, United States of America.


BIG announcement


So, this is how my life got packed (including cosmetics and makeup) in two suitcases and flew across the Ocean in a completely different place from what I was used to. Although, it is not my first time here in the States, Florida seems way different from how I do know America.

In the first place, the weather is so different - it is sunny and hot all the time, so the sunscreen it is beyond any doubt a MUST, it is sunny and warm, but all of the sudden a rain may brake through and pours like you won't believe it, and the weather gets so humid, you almost can't breathe the air. I am still adapting to this climate, imagine me a girl used with all the four seasons!

Secondly, I am now GMT -5, so when I go to bed, you probably go to sleep, and vice versa. I have a very busy schedule at work, but I'll try to manage it as best as I can.

Thirdly, everybody knows that every start is very hard. I have started everything from scratch, from renting a place, to buy all the necessary things, to accommodate to all this new world. I still have to put things in order, but with a lot of patience and perseverance I know that I will succeed, especially because I have with me my most important ally.

I am so glad that I could share all this amazing things with you and I hope to receive all your extraordinary support from now on too, and who knows, maybe we can meet here in Miami. If you would like to see posts about Miami, how I see all this crazy adventure, please let me know!

Let the American adventure begin and DON'T FORGET: believe in your dreams and never ever give up on them!


Yours,
Rally!

No comments :

Post a Comment

recent posts