Bună tuturor!
De multe ori se întâmplă să stau uitată cu orele în fața monitorului și cu mână încleștată pe mouse să răsfoiesc virtual mii de pagini cu cosmetice și să mă pierd în visare. Doamne, câte tentații! Adeseori simt că intru prin monitor și mă contopesc pe de-a-ntregul cu această lume extraordinară.
Lumea online-ului m-a acaparat pe deplin și, de foarte multe ori aleg să-mi cumpăr cosmeticele necesare în acest fel. De ce aleg eu să cumpăr online?
Știți doar că sunt o Balanță tare nehotărâtă, așa că, prefer de multe ori să mă las ispitită de ofertele magazinelor virtuale și să stau să mă decid atât timp cât am eu nevoie, și nu să merg într-un magazin și să-l aud pe prietenul meu zorindu-mă (uneori, pe bună dreptate!) să aleg odată ceva.
Oferta este una foarte diversificată și mereu tentantă, aș adăuga eu, mereu se găsește ceva de cumpărat. Vorba aceea: ”Bani să fie!”. Cu un singur click am aproape de mine tot ceea ce-mi doresc și, peste puțin timp le și pot folosi în confortul propriei locuințe.
Metodele de plată sunt diversificate, pui plasticul la bătaie dacă vrei, poți alege plata ramburs sau prin sistemul securizat PayPal, iar livrarea produselor este foarte avantajoasă.
În mediul online sunt însă și capcane pe care trebuie să le anticipăm pentru a le putea evita cu ușurință, spre exemplu: efectuarea tranzacțiilor pe așa-zisele site-uri nesecurizate, care pot conduce la furt de date personale sau clonarea cardului. De asemenea, este de luat în considerare și comisionul de tranzacție, mai ales la plata prin PayPal, ce presupune convertirea în diferite monede.
Sunt foarte bucuroasă să descopăr mereu site-uri cu produse cosmetice zilnic, atât de la noi, cât și în afară. Vă dați seama, mă bucur foarte mult mai ales pentru magazinele virtuale românești, gândindu-mă că, în sfârșit mă voi putea bucura de produsele visate pe care le pot cumpăra chiar de la noi.
Fiind o persoană căreia îi plac provocările, am răspuns prompt unei provocări creative lansată de Beauty by Coco în colaborare cu site-ul Cosmetice.co.
Cosmetice.co este un magazin virtual cu o mulțime de tentații, pe a cărui ”ușă” am pășit cu emoții și curiozitate și care, ne invită la achiziții online cu o gamă largă de produse la prețuri atrăgătoare. Am descoperit că este un site relativ tânăr, înființat în 2011 cu o mulțime de branduri și produse care îți fac cu ochiul.
Aici găsești: produse de machiaj, produse pentru întreținerea facială sau corporală, parfumuri, produse pentru îngrijirea părului, dar și produse pentru protecția solară. Nici domnii nu sunt discriminați, pe site aflâdu-se și produse cosmetice destinate lor.
Branduri de renume îți fac cu ochiul să le explorezi, precum:
Mi se pare foarte convenabil faptul că atunci când comanzi ai posibilitatea de a alege ziua în care preferi să se facă livrarea. Comenzile ajung la destinație într-un interval de 1-3 zile lucrătoare de la înregistrarea comenzii. Produsele sosesc acasă prin intermediul curieratului rapid, astfel că la o comandă de până în 300 lei plătești o taxă de 15 lei, iar la comenzile peste 300 lei se oferă transport gratuit.
Am observat că pe site se găsesc brand-uri foarte accesibile, precum Essence sau Max Factor, dar și high-end, precum Shiseido sau Givenchy. De asemenea, pe site se găsesc și o serie de promoții tentante, unde se pot achiziționa atât seturi de produse, cât și produse individuale.
Dacă tot v-am prezentat site-ul, să vă arăt și ce îmi face cu ochiul de acolo:
- o mulțime de rujuri frumoase de la Max Factor și Deborah:
- produsele Essence - știu că multe dintre voi nu aveți magazine cu produse Essence în oraș, așa că aici găsiți 17 pagini numai bune de răsfoit cu: produse de machiaj, pensule, multe oje și chiar parfumuri:
- produsele I love... - sunt produse iubite de toată lumea, datorită mirosului delicios fructat pe care îți vine să-l mănânci nu alta, dar se găsesc mai greu. Dacă nu aveți în oraș DM sau Douglas, acest site este o bună alternativă:
- nu am putut ocoli acest fard Deborah:
- produsele Juvena care la noi nu sunt foarte cunoscute:
- mi-au făcut cu ochiul și niște produse ”high-end”, precum cele de la Shiseido. Acest quad e exact pe gustul meu:
Și, dacă stau bine să mă gândesc, ar mai fi destule tentații. Prețurile mi se par accesibile, iar modalitățile de plată și livrare convenabile. În plus, dacă un produs nu mi se potrivește pot oricând să-l returnez și să-mi recuperez bănuții. Gama variată de produse îmi va face orice alegere mai ușoară.
Am adaugat deja site-ul Cosmetice.co pe lista mea de site-uri preferate.
Vă invit să-l vizitați și voi, iar dacă ați comandat deja de pe acest site, nu ezitați să-mi împărtășiți experiența voastră!
A voastră, Rally!
Note: Acest articol a fost scris pentru Concursul organizat de Beauty by Coco și Cosmetice.co - Secretul cumpărăturilor online.
Pozele de prezentare a site-ului și a brand-urilor care se găsesc spre vânzare, precum și pozele produselor au fost preluate de pe Cosmetice.co și aparțin acestui site.
No comments :
Post a Comment