Bună tuturor!
Duminica trecută, pe 21 octombrie mai exact am fost la premiera comediei romantice românești ”Minte-mă frumos”. Evenimentul a avut loc la Cinema City din Iulius Mall, Cluj-Napoca.
Trebuie să-i mulțumesc pentru acest lucru Andei, persoana din spatele blogului ”În probă”. Mulțumesc mult Anda!
Văzusem trailer-ul la TV, pe Youtube și mă tot întrebam la ce să mă aștept. Termenul de ”comedie romantică” mă ducea cu gândul la ceva haios, iar distribuția și regia promiteau mult.
Ca de obicei, m-am prezentat cu entuziasmul din dotare și am lăsat lucrurile să curgă de la sine. Pentru mine acest film a fost o gură de aer proaspăt, mi s-a părut o comedie spumoasă, am râs cu multă poftă, m-am întristat odată cu actorii, am așteptat cu nerăbdare să se deruleze șirul evenimentelor și am ieșit din sala de cinema cu zâmbetul de buze și cu impresii bune. Mă bucur să văd că și în cinematografia românească, comedia a început să fie tratată cu seriozitate și lucrurile încep să se miște. M-am bucurat să văd un film inspirat din zilele noastre, cu oameni și situații cu care pot să mă identific. Cu tot respectul pentru marii regizori consacrați sau premiați pe la festivalurile din afară, eu, una mă săturasem să văd filme inspirate din perioada comunistă, de parcă în acea perioadă s-a oprit în loc țara noastră. Aveam nevoie de ceva nou și cred că ”Minte-mă frumos” a venit cu acea noutate.
Nu am să vă povestesc întreaga acțiune a filmului, am să vă las vouă plăcerea să-l descoperiți, am să vă ofer doar, așa, câteva idei. Acțiunea se petrece în Bucureștiul zilelor noastre (anul 2011) și totul se complică atunci Oana (Antoaneta Zaharia) o roagă pe prietena ei Dana (Diana Dumitrescu) să meargă la întâlnire cu tipul cu care se conversa pe Facebook - Toni (Marius Damian). Dar și adevăratul Toni - un hacker extrem de haios și simpatic alege să-l trimită la întâlnire și să se dea drept el, pe prietenul său Dani (Andi Vasluianu - care joacă un rol de zile mari, veți vedea voi). Și uite așa se țese intriga unei povești de dragoste internaute presărată cu o mulțime de minciunele și ... dulciuri. Finalul este cel așteptat, frumos și romantic, iar de acum încolo replica mea favorită este ” Nimeni nu rezistă la savarina mea!”.
După ce filmul s-a încheiat am avut ocazia să cunosc o mare parte din echipă și în realitate. Am avut emoții la întâlnire, parcă eram în adolescență când mergeam să cer autografe actorilor care veneau la spectacole în oraș sau membrilor formațiilor preferate.
Mai are rost să spun că Andi Vasluianu este foarte chipeș sau că Diana Dumitrecu este extrem de frumoasă?
Am reușit să schimb câteva vorbe cu ei și să-i felicit pentru acest proiect. Atât Diana Dumitrescu, Marius Damian și Andi Vasluianu mi s-au părut foarte deschiși, simpatici, nici vorbă de ifose de vedetă, au glumit cu noi, au răs, ne-au dat autografe, au acceptat să facă poze, au avut răbdare cu noi. Regizorul Iura Luncașu a fost și el prezent, el a fost mai rezervat, i-a lăsat pe protagoniști să iasă la rampă. Mi-ar fi plăcut să fi fost prezentă și Antoaneta Zaharia, mi-ar fi plăcut să o cunosc.
Pe final, vă las cu câteva poze, îmi cer scuze pentru calitatea lor, lumina nu era una tocmai ok.
Vă recomand cu drag această comedie, asta dacă nu ați văzut-o încă. Reacții adverse posibile: râs frenetic, baterii încărcate și bună dipoziție.
A voastră Rally!
No comments :
Post a Comment